Atleta Maria Cioncan, decedată anul trecut într-un accident de circulație în Bulgaria, va avea, în centrul satului ei natal, Maieru, un bust ce va fi poziționat între statuile scriitorilor Liviu Rebreanu și Iustin Ilieșu, ambii originari din aceeași localitate.
Conform Mediafax, bustul atletei va fi dezvelit sâmbătă, în cadrul unui ceremonial, ocazie cu care va fi organizat și concursul de atletism "Pe urmele unui vis" la care sunt așteptați să participe zeci de copii din județele Maramureș, Suceava, Hunedoara și Bistrița-Năsăud.
Primarul comunei Maieru, Vasile Borș, a declarat, joi, că bustul atletei a fost realizat de un artist din București și a fost plătit de antrenorul Mariei, Ștefan Beregszaszy, care va fi prezent la evenimentul programat sâmbătă.
Maria Cioncan, medaliată cu bronz în proba de 1.500 de metri la Jocurile Olimpice de la Atena, din 2004, a murit, în luna ianuarie 2007, după ce mașina pe care o conducea, o Skoda Fabia, s-a izbit de un copac de pe marginea șoselei dintre Sofia și Plevna. Sportiva se întorcea în România, împreună cu membrii staff-ului său tehnic, după un stagiu de pregătire efectuat în Grecia.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER